vineri, 25 noiembrie 2011

Cina cu Electrolux


Toamna asta ne-a adus multe veşti bune şi neaşteptate, iar acum pe final, ne-am mai trezit cu o mare surpriză: invitaţia de a participa la evenimentul Cina cu Electrolux, un proiect foarte frumos care a început acum aproape un an de zile. Evenimentul a avut loc marţi, la Club Cortina (Corbeanca), într-o bucătărie mare, frumoasă şi bine dotată.

Am fost norocoase  pentru că tema serii a fost fructele de mare şi cum ne plac foarte mult am putut pregăti una dintre reţetele noastre preferate şi anume orez cu creveţi. Reţeta o găsiţi aici.
Ileana de la Papa la Ile , ajutată de prietena ei Camelia au pregătit nişte tarte gustoase cu creveţi şi sos de smântână, iar (surpriza serii!) cei din echipa Electrolux, Carmen, Mugur şi Catalin, ne-au răsfăţat cu caracatiţă şi  tartine cu creveţi , multe şi delicioase.  Dacă toate cele menţionate mai sus au fost gustoase şi delicioase, nu ştim cum să mai descriem şi desertul adus de cei de la Privileg Catering. Demenţial!
Pe lângă toate aceste delicii culinare care au contribuit la a ne face seara frumoasă, a fost o adevărată plăcere să folosim toată aparatura Electrolux pusă la dispoziţie, de la aragaze la diverse tipuri de blendere.  Însă cel mai mult ne-a încântat atmosfera, deoarece atât fetele de la Gollin Harris cât şi cei de la Electrolux au fost o gazdă extraordinară – pe lângă că am gătit împreună şi am savurat aceste bunătăţi, am povestit, am râs, ne-am simţit exact ca în familie, şi a fost o seară de neuitat!

Încheiem cu imagini care vorbesc de la sine despre ceea ce a însemnat festinul Cina cu Electrolux.

    Orez cu creveti
    Tarte cu creveti by Papa la Ile






   Preparatele by Electrolux








Si desertullll!!!



vineri, 18 noiembrie 2011

Tort cu banane şi dulce de leche

Am pregătit acest tort pentru o zi specială, pentru o prietenă foarte dragă, amatoare de dulce şi care nu ştia ce ascundeam noi în geantă:)). Tortul cu banane şi dulce de leche a fost grozav şi foarte bine primit de cei care au avut ocazia să-l guste.
Din păcate nu avem poze de la prepararea lui pentru că a fost preparat pe furiş :), doar a fost surpriză, nu?!


Ingrediente:
2 banane
250 g făină
100 zahăr brun
80 g unt topit şi răcit
2 ouă
150 g iaurt natural
8 linguri nucă de cocos
2 mâini alune mărunţite
120 g dulce de leche
2 linguriţe praf de copt
1 linguriţă bicarbonat de sodiu

1.Într-un bol mare se amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul şi nuca de cocos.
2.Ouăle se bat bine cu mixeul timp de 5 minute. Adăugăm zahărul, untul şi iaurtul.
3. Bananele se pisează bine şi se pun peste compoziţia de ou.
4. Începem să adăugăm câte puţină făină, amestecând bine până obţinem o compoziţie omogenă.
5. Se dă drumul la cuptor. Între timp ungem cu unt o tavă de tort cu pereţii detaşabili.
6. Turnăm compoziţia şi introducem în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 25-30 de minute.
7. Când este gata, se lasă să se răceascaa complet, după care se scoate din tava şi se taie pe 2 niveluri.
8. Dulcele de leche se întinde pe primul blat, presărăm alune din belşug şi se acoperă cu al doilea blat.
9. Topim ciocolata la bain marie, după care o turnăm deasupra tortului. Se decorează cum vreţi voi:).

marți, 15 noiembrie 2011

Dulceaţă de gutui

Dulceaţa de gutui este grozavă şi este una dintre dulceţurile noastre preferate. Este dulce-acrişoară şi are o aromă specială.E numai bună la micul dejun...mai ales cu pâine prăjită şi un strop de unt. A fost pentru prima dată când am pregătit această minunăţie, dar vă spunem cu siguranţă că nu va fi ultima:).

* Etichetele le-am găsit pe site-ul bucătar maniac la etichete pentru borcane şi tare mult ne-au plăcut!:)


Ingrediente:
8 gutui mari
400 g zahăr
zeama de la 3 lămâi

1. Gutuile se spală bine şi se şterg cu un şervet de bucătărie.
2. Noi le-am  tăiat bucăţi potrivite şi le-am ras cu ajutorul robotului de bucătărie.
3. Se stropesc cu jumătate din cantitatea de zeamă de lămâie.
4. Într-o cratiţă punem 600 ml apă, zahărul şi restul de zeamă de lămâie.
5. După ce a dat un clocot, adăugăm gutuile rase.
6. Se lasă să fiarbă la foc mic aproximativ 45 de minute, amestecând din când în când.

7. Este gata atunci când luăm cu lingura şi aceasta nu se împrăştie.
8. Punem dulceaţa în borcane sterilizate, închidem bine, iar apoi le punem cu capacul în jos timp de 5-10 minute.
                                                                   Enjoy!

vineri, 11 noiembrie 2011

Despre sisters kitchen la short bites

Miercuri am participat la Short Bites ! A shortfilm evening in Bucharest. A fost un eveniment foarte interesant, la care au venit foarte multe persoane, iar noi ne-am simţit grozav. Ne-am ocupat de partea dulce a serii, cu multe brioşe care mai de care mai frumos decorate.
Le mulţumim organizatorilor şi tuturor celor care au participat.













* Din păcate nu am reuşit să facem mai multe poze.

marți, 8 noiembrie 2011

Plăcintă cu gutui

Toamna este anotimpul perfect pentru a pregăti fel şi fel de plăcinte. Şi cum aveam gutui din belşug, am pregătit această minunată plăcintă.
Îţi propunem o reţetă de sezon supergustoasă!
Aluatul este cel pe care îl folosim de obicei şi îl găsiţi aici + un cub de unt


Ingrediente pentru umplutură:
2 gutui mari
4-5 linguri de zahăr 
zeama de la o lămăie
1. Gutuile se spală bine, se şterg cu un prosop, iar apoi le dăm pe răzătoarea cu ochiuri mici. 
( noi am folosit robotul de bucătărie:))
2.  După ce am ras gutuile, se pun într-o cratiţă, adăugăm 4-5 linguri de zahăr, stropim din belşug cu zeamă de lămâie şi le lăsăm la foc mic timp de aproximativ 25 de minute.

3. Pregătim aluatul nostru clasic de plăcintă.
4. Se întinde o foaie de aluat subţire şi se pune în tava unsă cu unt (noi am folosit o tavă rotundă de tartă).
5. Punem umplutura, iar deasupra încă o foaie de aluat. Ungem suprafaţa foii cu unt şi înţepăm cu furculiţa din loc în loc pentru a nu se umfla foaia. 
6. Se introduce în cuptorul preîncălzit pentru 35-40 de minute.
7. Când e gata se scoate din cuptor, se lasă să se răcească şi se pudrează cu zahăr pudră.
                                                                        Poftă bună!

joi, 3 noiembrie 2011

Sisters'Kitchen la Short Bites

''Pentru prima oară în România, Daazo.com, Centrul European de Scurtmetraj, organizează o seară în care va combina proiecţia de film scurt cu gustări rapide şi dulci pregătite cu grijă şi dibăcie de Sisters Kitchen. Proiecţia va dura ă o oră. Publicul este aşteptat în podul librăriei Cărtureşti, pe 9 noiembrie, la ora 19,00. Intrarea este liberă''.


Vă aşteptăm cu drag!

Orez cu pui şi legume

Din seria preparatelor rapide, astăzi vă prezentăm una din reţetele preferate de familia noastră. O reţetă gustoasă, săţioasă şi cu puţine calorii:).


Ingrediente:
300 g orez
1 ceapă mare
1 ardei roşu
2 morcovi
400 g piept de pui ( noi am folosit un piept mare de găină)
1 legătură de pătrunjel
5-6 linguri de ulei de măsline
sare, piper


1. Se curăţă ceapa, ardeiul şi morcovii şi se taie cubuleţe.
2. Într-o cratiţă punem pieptul de pui la fiert în apă cu puţină sare.
3. În altă cratiţă punem legumele la călit.
4. Când puiul a fiert se scoate pe un fund de lemn şi se lasă la răcit, apoi îl tăiem cubuleţe. Zeama în care a fiert se păstrează.
5  Cubuleţele de pui se adaugă peste legumele călite, se lasă 5 minute, după care adăugăm orezul. Turnăm zeama în care a fiert puiul şi punem capac. Amestecăm din când în când.

6. Potrivim de sare şi piper. Înainte de a opri focul, adăugăm un cubuleţ de unt.
7. Când e gata se presară pătrunjelul verde tocat.
                                                                   
                                                               Poftă bună!

marți, 1 noiembrie 2011

Supă cremă de dovleac

Aşa cum am promis săptămâna trecută, am făcut supă-cremă de dovleac. Ne place atât de mult dovleacul, încât în ultima săptămână am pregătit 4-5 feluri de mâncare având la bază această minunată leguminoasă.Vă recomandăm să încercaţi reţeta de astăzi pentru aroma şi gustul ei desosebit.

*Pozele cu ingredientele şi modul de preparare lipsesc pentru că le-am şters din greşeală:))


Ingrediente:
500 g dovleac
1 cartof potrivit
1 ceapă mică
smântână
supă de legume
sare, piper
3 linguri ulei de măsline


1. Dovleacul se taie felii şi se pune la copt împreună cu 2 căţei de usturoi, aproximativ 1 oră.
2. Între timp punem cartoful şi ceapa la fiert.
3. Când este gata dovleacul, se curăţă de coajă şi se pune într-o cratiţă. Procedăm la fel şi cu usturoiul.
4. Adăugăm cartoful şi ceapa, fierte şi tăiate cubuleţe, supa de legume şi uleiul.
5. Mixăm cu blenderul până devine o cremă fină. Punem cratiţa la foc mic pentru 5 minute.
6. Se serveşte caldă, adăugând un pic de smântână în momentul servirii.